Dumitru Dragomir și-a ales favorita din derby-ul pe care Dinamo București îl joacă împotriva Universității Craiova.
Dinamo primește vizita Universității Craiova în etapa a 7-a din Liga 1, duminică, ora 21.30, iar Dumitru Dragomir speră ca formația antrenată de Cosmin Contra să se impună și a explicat de ce. Fostul președinte al LPF crede că lucrurile ar deveni mai interesante în partea de sus a clasamentului dacă oltenii se vor încurca cu gruparea „câinilor”.
„E greu pentru Dinamo să câştige cu Craiova. Dacă ar câştiga, ar fi bine pentru campionat, se mai încurcă lucrurile puţin. Se distanţează prea mult Craiova…”, a declarat Dumitru Dragomir, fostul președinte al LPF, despre derby-ul pe care Dinamo îl va juca împotriva Universității Craiova.
Dumitru Dragomir le-a dat și un sfat oficialilor de la Dinamo București. Acesta le-a transmis „câinilor” că ar trebui să îl pună pe atacantul Magaye Guye la slăbit, chiar dacă vârful senegalez în vârstă de 30 de ani a marcat două goluri în prima repriza a meciului cu Rapid.
„Eu spun că Dinamo trebuie să îşi ia măsuri. Şi cei de la prima echipă care au venit… Şi cel care a dat două goluri (n.r. – Magaye Gueye), e greoi. Părerea mea că are vreo 7-8 kilograme de dat jos. E talentat, loveşte bine mingea, dar la prima ligă nu e aşa. Te ia cu fulgi cu tot, tată!”, a mai spus ”Mitică” care a fost prezent la meciul Dinamo 2 – Rapid 2.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER